Profesorii intra in greva
30/04/2009 Lasă un comentariu
Ministerul Educaţiei va reprograma susţinerea tezelor unice în sesiunea specială din intervalul 28 mai – 4 iunie, în cazul în care cadrele didactice nu renunţă la greva generală programată pentru zilele de 5, 13 şi 21 mai, a declarat astăzi secretarul de stat Adriana Pană, citat de NewsIn.
Greva este valabilă pentru tot personalul.
“Am decis să luăm această măsură care înseamnă practic blocarea anului şcolar pentru că prin nesusţinerea tezelor nici nu se pot încheia mediile claselor a VII-a şi a VIII-a şi nici nu se poate organiza admiterea la liceu. Suntem mandataţi de colegii din teritoriu să organizăm această formă de protest iar vinovaţi de situaţia gravă în care ne aflăm se fac numai parlamentarii şi Guvernul Boc. Ne cerem scuze faţă de părinţi şi elevi dar responsabilitatea pentru această situaţie este de fapt a autorităţilor”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.



