Am descoperit al doilea Pamant!

O echipa internationala de “vanatori de planete” a anuntat ca recent descoperita Gliese 581g, o planeta de marimea Pamantului aflata in zona locuibila a stelei pe care o orbiteaza, ar putea gazdui apa lichida, fiind astfel un mediu propice vietii.

Daca suspiciunile s-ar confirma, am avea de-a face cu cea mai asemanatoare cu Pamantul planeta si totodata cu primul caz de corp extraterestru cu potential de habitat uman. Mai mult de atat, iuteala si usurinta relative cu care Gliese 581g a fost identificata sugereaza ca multe altele planete similare asteapta sa fie descoperite in Univers.

Reusita are la baza 11 ani de scrutari ale Cosmosului efectuate cu ajutorul Observatorului W.M. Keck din Hawaii. “Tehnicile avansate combinate cu telescoapele traditionale fixate la sol continua sa reprezinte varful de lance al revolutiei exoplanetare”, declara profesorul Steven Vogt de la Universitatea din California, membru al cercetarii.

Performanta astronomilor a demarat cu descoperirea piticei rosii Gliese 581, orbitata de doua noi planete. Intre acestea, cea mai interesanta s-a dovedit Gliese 581g, cu o masa de trei pana la patru ori mai mare decat cea a Pamantului si cu o perioada orbitala de numai 37 de zile. Masa ei estimativa indica faptul ca este, probabil, vorba despre o planeta stancoasa cu o suprafata definita si ca are o forta gravitationala suficienta incat sa mentina o atmosfera, potrivit profesorului Vogt.

Citeste despre “Am descoperit al doilea Pamant!” pe descopera.ro

Ne vom “scula din morti” prin transfuzia cu fluidul rece ca gheata

Victimele crimelor violente sau ale accidentelor rutiere ar putea fi “readuse la viata” cu ajutorul unui nou si indraznet tratament. Cercetatorii sustin ca, in scurt timp, medicii chirurgi ar putea castiga timp pretios pentru efectuarea operatiilor prin pomparea unui fluid rece ca gheata in venele pacientilor.

Scaderea subita si semnificativa a temperaturii corporale intarzie decesul organismului uman si impiedica incetarea activitatii cerebrale inaintea stopului cardiac. Cercetatorul Hasan Alam, de la Spitalul General Massachusetts din Boston, pretinde ca procedura ar putea salva pana la 90% dintre pacientii cu rani fatale.

“Intrebuintand aceasta maniera de racire rapida, putem transforma o moarte aproape inevitabila intr-o supravietuire aproape sigura. Este vorba de 90% sanse de supravietuire cu functii cognitive normale, activitati cerebrale normale si functionare normala a organelor. Este solicitant, dar fezabil”, a declarat medicul de origine araba.

Citeste despre “Ne vom “scula din morti” prin transfuzia cu fluidul rece ca gheata” pe descopera.ro

Stephen Hawking – Originea scandaloasa a Universului

La o prima vedere, nu pare a fi nicio legatura intre un subiect atat de vast si stiintific precum teoria Big Bang-ului si notiunea degradanta de scandal. In ultimii 20 de ani, controversatul om de stiinta Stephen Hawking a dat, insa, nastere unor adevarate scandaluri internationale cu repercursiuni deopotriva in mediul stiintific si in cel religios. Vazut de unii drept un Einstein al zilelor noastre, iar de altii drept un cercetator lipsit de spiritualitate si avid de atentia mass media, Stephen Hawking are meritul de a fi provocat societatea in sensul cel bun. Anume acel sens care ridica probleme si intrebari esentiale omului modern cucerit de consumism si indiferent, in egala masura, fata de stiinta sau religie.

Povesti despre Inceput

Din timpuri imemoriale omul s-a intrebat cu privire la originea, dimensiunea si destinul Universului. La inceput, pe post de suport al religiilor primitive si naive, notiunea de Univers, de spatiu nemarginit al Cosmosului din imaginatia oamenilor, era asociata intotdeauna conceptului de Cer. Mai tarziu, simbolismul lumii, cu cele trei niveluri ale ei: ceresc, terestru si infernal, corespundea cu trei niveluri de existenta, sau trei moduri de activitate spirituala.

In privinta intrebarilor referitoare la originea Universului, miturile primordiale, transformate mai tarziu in curente spirituale si religii, sustineau ideea centrala al unui mare Nimic din care tot si toate au izvorat din porunca divina.

Citeste despre Stephen Hawking – Originea scandaloasa a Universului” pe descopera.ro

Top Secret: OZN-urile ne dezactiveaza armele nucleare de peste 60 de ani (VIDEO)

Suna ca un scenariu stiintifico-fantastic, dar perspectiva nu este una regizorala ci le apartine chiar unora dintre veteranii Fortelor Aeriene SUA.

Acestia, intre care capitanul Robert Salas, sustin ca inca din 1948 extraterestrii au survolat zonele de lansare a rachetelor nucleare din SUA si Marea Britanie, dezactivand focoasele si chiar aterizand, la un moment dat, intr-o baza britanica.

Mai mult, adauga aceiasi seniori ai aerului, guvernele musamalizeaza inca de atunci totul. Fostul ofiter de armata Robert Salas declara ca a fost personal martor al unui eveniment, de tipul celor descrise, in data de 16 martie 1967, la Baza Aeriana Malmstrom, din Montana.

“Rachetele pur si simplu au fost neutralizate – zece rachete Minuteman (nucleare). Iar acelasi lucru s-a intamplat la o alta zona de lansare o saptamana mai tarziu. Obiectele zburatoare neindentificate arata un interes major pentru acest tip de armament. Personal, cred ca nu sunt de pe planeta Pamant”, a declarat militarul.

Citeste despre “Top Secret: OZN-urile ne dezactiveaza armele nucleare de peste 60 de ani (VIDEO)” pe descopera.ro

Read more of this post

Sa vorbesti singur e sanatos

Desi a vorbi de unul singur este in mod obisnuit considerat semnul unei anumite instabilitati psihice, un studiu canadian a demonstrat pentru prima oara ca acest obicei este de-a dreptul salutar.

Contribuie la intarirea autocontrolului, reduce impulsivitatea si ajuta in procesul decizional: vorbitul de unul singur face bine atat la sanatatea psihica, cat si cea fizica. Psihologii de la Universitatea Toronto au ajuns la aceasta concluzie la finalul unei serii de experimente pe voluntari, ale caror rezultate au fost publicate in revista online “Acta Psychologics”.

“Ne-am dat seama ca oamenii actioneaza intr-un mod mult mai impulsiv atunci cand nu-si pot utiliza propria voce interioara, adica sa vorbeasca cu ei insisi in timp ce fac un anumit lucru. Fara posibilitatea de a verbaliza mesajele adresate propriei persoane, voluntarii examinati in teste n-au fost in masura sa-si exercite acelasi autocontrol”, a comentat Michael Inzlicht, coordonatorul studiului.

S-a stiut dintotdeauna ca oamenii au un soi de dialog interior cu ei insisi, dar pana acum nu era clara importanta unei asemenea functii, a mai adaugat cercetatorul.

Citeste despre “Sa vorbesti singur e sanatos” pe descopera.ro

S-a demonstrat! Einstein avea dreptate! Nu locui la un etaj superior

Cel mai precis ceas din lume a demonstrat ca celebrul fizician Albert Einstein avea dreptate acum 100 de ani cand afirma ca timpul este un concept relativ si ca imbatranim mai repede daca locuim la ultimul etaj al unei cladiri.

Oamenii de stiinta au validat una dintre teoriile relativitatii ale lui Einstein potrivit careia cu cat ne aflam la o distanta mai mare de Pamant, cu atat timpul trece mai repede.

Noutatea consta in faptul ca dupa multi ani cercetatorii au putut masura pentru prima data, cu un inalt grad de precizie, aceasta teorie.

Fizicienii de la Institutul National de Standarde si Tehnologie din Colorado au monitorizat doua ceasuri pozitionate la 30 de cm deasupra nivelului marii si au constatat ca, intr-adevar, timpul se scurge mai repede la o altitudine mai mare.

Totusi diferenta este prea mica pentru a putea fi sesizata de om.

Fenomenul se numeste “dilatare temporala gravitationala”.

Citeste despre “ S-a demonstrat! Einstein avea dreptate! Nu locui la un etaj superior ” pe stirileprotv.ro

ISA: Va fi un cutremur de 5,2, in urmatoarele 4 zile, in Romania

A venit randul unui institut privat sa arunce pe piata o noua predictie alarmista. In urmatoarele 4 zile, ar putea avea loc un seism cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, pretind cei de la Institutul de Seismologie aplicata.

Cei de la Institutul Roman de Seismologie Aplicata sustin ca Vrancea trece printr-un perioada complicata si ca urmatoarele patru zile pot aduce miscari ale pamantului. Pun totul pe seama lunii pline si a activitatii seismice in crestere din Turcia.

Potrivit celor de la Institutul Roman de Seismologie Aplicata, presiunea s-a acumulat in Vrancea in ultimele 12 zile, cand s-au produs putine seisme si extrem de slabe.

Teoria este contestata de specialistii de la stat. Profesorul Gheorghe Marmureanu sustine ca niciun cutremur nu poate fi prevazut, iar tensiunile tectonice din zona Vrancea, nu prevestesc unul de mare intensitate in urmatorii 10 ani.

Daca se adeveresc spusele profesorului Marmureanu, urmatorul seism ar trebui sa fie unul la o adancime de peste 100 de kilometri si ar merge teoretic spre Rusia. Asta nu inseamna ca bucurestenii ar putea sa scape de unda de soc.

Citeste despre “ISA: Va fi un cutremur de 5,2, in urmatoarele 4 zile, in Romania” pe stirileprotv.ro

Liliecii vampiri au inceput sa ucida oameni

Pana in prezent, un numar de 5 copii au fost ucisi in Peru, ca urmare a muscaturilor liliecilor vampiri. Autoritatile peruane au intrat in alerta si au declasat o campanie de avertizare la nivel national cu privire la pericolul reprezentat de aceste mamifere zburatoare.

Toti copii au murit deoarece liliecii vampiri le-au transmis virusul turbarii, fatal pentru oameni. La ora actuala, numarul victimelor umane a atins cifra de 20 de persoane, printre care si cei 5 copii.

Insa, conform, statisticilor autoritatilor, peste 3.500 de persoane au fost muscate in ultimul timp de catre lilieci, o mare parte dintre acestea riscand sa fie deja infestate cu virusul turbarii.

“Oamenii cazuti victime muscaturilor mortale traiesc in zone izolate, iar parcurgerea distantelor pana in satele lor, dureaza in medie peste 15 ore. Nu credem ca putem sa-i ajutam, drumurile sunt blocate de jungle si rauri tumultoase”, declara Fernando Borjas din partea autoritatilor de la Lima.

Citeste despre “Liliecii vampiri au inceput sa ucida oameni” pe descopera.ro

Geniu rau! Un roman a spart si a pagubit site-ul eBay cu 3 milioane dolari

Romanii sunt faimosi de multa vreme pentru inteligenta lor infractionala, atunci cand vine vorba de fraudele electronice. De aceasta data avem parte de un caz in care este implicata cunoscuta companie de vanzari online eBay, al carei site a fost spart.

“Geniul rau” al calculatoarelor se numeste Mihail Concioiu si este acuzat de procurorii DIICOT de incalcarea a zece articole ale Codului Penal.

In 2009, el a lansat doua atacuri de tip phishing asupra unui numar de 1784 de angajati si, respectiv, 1521 de angajati ai companiei eBay. Inc., carora le-a furat ID-ul si parola.

Ba mai mult, Concioiu a reusit sa patrunda in baza de date securizata a companiei eBay, de unde a furat documente interne ale companiei si diverse fisiere. Printre acestea din urma se afla si o aplicatie utilizata de angajatii eBay pentru interogarea bazelor de date cu clientii companiei si cu tranzactiile desfasurate de catre acestia.

Conform DIICOT, prejudiciul suferit de compania eBay, drept consecinta a atacului de tip phishing, este 3.000.000 de dolari.

Citeste despre “Geniu rau! Un roman a spart si a pagubit site-ul eBay cu 3 milioane dolari” pe stirileprotv.ro

Vulcanologii ar putea acoperi orasul Napoli cu rauri de lava

Oamnii de stiinta urmaresc forarea unei brese de 4.000 de metri adancime in inima vulcanului activ Campi Flegrei, din Italia, in incercarea de a proteja orasul apropiat Napoli, prin estimarea momentului in care magma furnalului natural va erupe la suprafata.

Totusi, mai multi experti au avertizat ca insasi operatiunea intreprinsa de oamenii de stiinta ar putea conduce la declansarea unei explozii a magmei incise sau chiar la producerea unui cutremur. Campi Flegrei are un crater vulcanic cu diametrul de aproximativ 13 kilometri, aflat in vestul orasului Napoli. Consta din 24 de fisuri vulcanice si mici cratere – unul considerat de vechii Romani drept salasul lui Vulcan, zeul focului – iar in mare parte este scufundat, extinzandu-se pana in Golful Napoli.

Citeste despre “Vulcanologii ar putea acoperi orasul Napoli cu rauri de lava” pe descopera.ro

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers