La vremuri noi, boli noi: 7 maladii ale epocii moderne

Informatizare, automatizare, globalizare şi alte „-zări” la care suntem, se pare, încă insuficient adaptaţi, au făcut din stilul de viaţă modern un pericol în sine. Şi nu mă refer la chestii precum consumul de junk food care ne umple de diabet, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială şi infarct. Nuuu! Astea nici nu mai sunt noutăţi; la urma urmelor, doctorii ne tot atrag atenţia de zeci de ani că pe aici şade principala cauză a mortalităţii în societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Altele sunt noutăţile – bolile noi şi parşive ale civilizaţiei. Cum timpul nu stă pe loc şi omenirea merge înainte, nici doctorii nu stau degeaba, ci descriu noi sindroame asociate cu stilul de viaţă actual – nişte maladii rare sau inexistente în urmă cu un veac, dar tot mai răspândite astăzi: 7 boli ale vremurilor noi.

Vederea stricată de computer

Dacă slujba ta presupune să îţi petreci ore în şir în faţa unui calculator, rişti – din păcate, rău de tot – să ajungi să suferi de astenopie ocupaţională (evident, astenopia de computer poate apărea şi în cazul în care nu munceşti la calculator, ci te joci la el – şi atunci nu mai e “ocupaţională”; simptomele nu-s cu nimic mai plăcute; atâta doar că de la joc n-ai decât să te scoli şi să te duci să te odihneşti când vrei, ceea ce, la muncă, nu prea ţine).

Tulburare anxioasă socială

Noile tehnologii ale comunicaţiilor ne ajută să interacţionăm unii cu ceilalţi în moduri pe care nu ni le imaginam în urmă cu câteva decenii dar, cum totul e cu dus şi-ntors, tot ele îi fac pe unii să se simtă prinşi în această reţea de interacţiuni umane ca într-o plasă fatală, tot mai deasă.

Citeste despre “La vremuri noi, boli noi: 7 maladii ale epocii moderne” pe descopera.ro

Al saselea simt. Doi copii sustin ca vad oameni morti

Tremurand de frica, Fae Jackson, in varsta de 13 ani, fuge pe scari, din dormitorul aflat la etajul casei, catre mama ei. Tocmai ce a vazut un spectru care i-a soptit in ureche: “Ma auzi?”

Aceasta este numai una dintre intamplarile ce o chinuie pe o fetita din Marea Britanie, care a ajuns sa creada ca are puteri transcedentale.

In mod surprinzator, fratele mai mic al lui Fae, Ashley, in varsta de 8 ani, a inceput sa vada si el fantome, fara sa stie de intamplarile prin care a trecut sora lui.

Mama copiilor, Lynn, a ajuns sa accepte ca cei doi au puteri supranaturale si ca, exact ca in filmul “Al saselea simt”, copiii ei “vad oameni morti”. Insa nu priveste aceste abilitati ca pe un dar. Dimpotriva, crede ca Fae si Ashley sunt blestemati.

“Simt ca cineva imi agreseaza copiii si nu pot sa fac nimic sa-i ajut. Mi-ar fi fost mai usor sa ma descurc daca ar fi fost bolnavi. Macar as fi stiut unde sa merg pentru tratament. Fae s-a obisnuit si acum se bucura ca are aceasta abilitate, insa Ashely nu o suporta”, a povestit mama de 39 de ani din Waltham Crossm Herts, Marea Britanie.

Saptamana trecuta un studiu efectuat in Regat a scos la iveala ca unul din cinci britanci a vazut sau simtit prezenta unei fantome si 53% dintre acestia cred in puteri paranormale.

Citeste despre Al saselea simt. Doi copii sustin ca vad oameni morti” pe stirileprotv.ro

O centrală electrică-pârtie va fi construită în Copenhaga (FOTO)

O centrală electrică-pârtie va fi construită în Copenhaga (FOTO)

Arhitectul danez în vârstă de 36 de ani Bjarke Ingels a cucerit, prin creaţiile lui, fiecare colţişor din oraşul natal Copenhaga. Acum, artistul şi-a dezvăluit planurile pentru construirea unei noi clădiri în acelaşi teritoriu: este vorba despre un proiect excentric, ce implică folosirea unei centrale electrice şi pe post de pârtie pentru schi.

Centrala “De la Risipă la Energie” se înalţă deasupra oraşului Copenhaga precum un munte, acoperişul său unduit, cu o suprafaţă totală de 333.700 mp, servind drept pârtie pentru toţi amatorii sporturilor de iarnă. Structura va încorpora cele mai noi tehnologii de combatere a risipei şi de conservare a mediului, având ca scop fundamental înlocuirea centralei Amagerforbraending, un colos vechi de 40 de ani din apropiere.

Citeste despre “O centrală electrică-pârtie va fi construită în Copenhaga (FOTO)” pe descopera.ro

Sony PSP2 – un PlayStation 3 de buzunar

Sony PSP2, succesorul consolei PSP a fost prezentat cu mare fast în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Tokyo.

Consola cu nume de cod “Next Generation Platform” foloseşte o platformă hardware despre care Sony afirmă că este la fel de puternică ca o consolă PlayStation 3, prin urmare fiind capabilă să ruleze jocuri cu un nivel similar de complexitate a graficii. Afirmaţia extrem de îndrăzneaţă pentru un dispozitiv de purtat în buzunar a fost susţinută de Sony cu o demonstraţie live a platformei hardware, pe care rulează sistemul de operare Android.

Lista titlurilor aflate în lucru pentru platforma PSP2 cuprinde jocuri ca: Uncharted Portable, Call of Duty, Killzone, Resistance, Wipe Out, Monster Hunter, Yakuza, Gravity Daze, Little Deviants şi Hot Shot Golf Next.

Din păcate aceia dintre noi care abia aşteaptă să încerce consola Sony PSP2 mai au de aşteptat ceva vreme, dispozitivul fiind programat pentru lansare abia către sfârşitul acestui an.

Citeste despre “Sony PSP2 – un PlayStation 3 de buzunar” pe go4it.ro

Eugenia nazistă revine în Germania?

Eugenia nazistă revine în Germania?

Guvernul german este pe cale să permită testarea genetică a embrionilor umani care prezintă serioase riscuri de tulburări genetice, pentru a se alinia restului Europei Occidentale, unde asemenea practici medicale sunt autorizate.

Ca reacţie la acest fapt, cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea faţă de mesajul încurajator pe care o asemenea decizie l-ar putea transmite în sensul “proiectării bebeluşilor” prin selectarea de către părinţi a unor caracteristici fizice ale acestora.

Şi într-adevăr, chestionaţi cu privire la această problemă, mulţi cetăţeni germani au răspuns că ar apela la eugenie pentru determinarea unor trăsături nerelaţionate cu boala ale copiilor lor, precum culoarea părului şi a ochilor, dar nu şi în vederea descotorosirii de embrionii cu probleme genetice.

Citeste despre “Eugenia nazistă revine în Germania?” pe descopera.ro

Obezitatea, provocată şi de temperaturile mari din case

Obezitatea, provocată şi de temperaturile mari din case

Creşterea temperaturii medii din spaţiile închise în timpul iernii ar putea fi un factor ce a contribuit la creşterea ratei obezităţii în ţările dezvoltate, susţine un studiu publicat astăzi în Obesity Reviews.

Reducerea expunerii la frig are două efecte ce pot dăuna capacităţii de a menţine o greutate sănătoasă: pe de o parte diminuează nevoia corpului de a consuma energie pentru a se menţine cald, iar de pe de altă parte atenuează din acest motiv capacitatea corpului de a produce căldură.

Studiul citează date care arată că temperatura medie înregistrată iarna în case şi în alte spaţii închise a crescut de-a lungul timpului în SUA, Marea Britanie şi în alte ţări dezvoltate. Aşteptările crescute de confort termic conduc la o expunere redusă la frig în sezonul rece şi la expunerea la temperaturi confortabile pentru mai mult timp.

Citeste despre “Obezitatea, provocată şi de temperaturile mari din case” pe descopera.ro

Activităţi seismice violente despică Africa în două

Activităţi seismice violente despică Africa în două (FOTO)

Fisuri ale scoarţei pământului au început să apară de mai mulţi ani în nord-estul Africii. Totuşi, în ultimele luni, activitatea seismică s-a accelerat aici, iar Continentul Negru pare să se despice cu încetinitorul. Specialiştii spun ca lava din regiune este la fel de consistentă ca magma eruptă tipic prin crapăturile fundului oceanic, dar şi că, în final, apele vor acoperi deşertul Etiopiei.

Ameninţarea vine din partea faimosului vulcan etiopian Erta Ale, care fierbe şi împroaşcă lavă spre înaltul cerului. Pamântul se transformă în nord-estul Africii, regiunea modificându-se rapid. Podeaua deşertica se deschide cu viteză, vulcanii freamătă, iar apele mărilor muşcă tot mai mult din uscat. Africa, sunt convinşi cercetătorii, se despică la o rată foarte rar întâlnită în geologie.

Citeste despre “Activităţi seismice violente despică Africa în două” pe descopera.ro

Read more of this post

“Au fost extraterestrii?Nu, Dumnezeu”.Cercuri pe un deal in Indonezia.Video

Triunghiuri si cercuri cu un diametru de circa 70 de metri. Cu asa descoperire misterioasa “rasarita” intr-o cultura de orez s-au trezit localnicii din Indonezia in urma cu cateva zile.

Localnicii din Slemen, zona Yogyarta, acolo unde au fost descoperite cercurile, au parerile impartite. Cei mai multi insa cred ca au fost martorii unei vizite din spatiu.

Am auzit un vuiet puternic ca de elicopter, care a tinut timp de jumatate de ora“, a spus un localnic.

Cercurile, care se intind pe zeci de metri patrati, pot fi zarite in partea de sus a unui deal numit de localnici Muntele Suru. Mai mult, cercurile au fost asemanate cu “muladhara chakra”, una dintre chakrele de baza din Hinduismul tantric.

Citeste despre “”Au fost extraterestrii?Nu, Dumnezeu”.Cercuri pe un deal in Indonezia.Video” pe stirileprotv.ro

Cum plănuieşte UE să reducă numărul de victime pe drumurile publice

Cum plănuieşte UE să reducă numărul de victime pe drumurile publice

Oficialii europeni însărcinaţi cu problematica siguranţei rutiere apelează la tehnologii avansate de recunoaştere a imaginilor pentru a reduce numărul de accidente mortale pe drumurile publice, monitorizând extrem de atent şoferii.

Proiectul-pilot în valoare de 11 milioane de dolari, derulat deja în Finlanda, Germania, Austria şi Franţa, întrebuinţează atât camere video pentru a analiza folosirea centurii de siguranţă în vehicule, cât şi cântare precise pentru a măsura greutatea camioanelor aflate în mers.

Datele astfel colectate sunt fie transmise direct autorităţilor, pentru a se emite sancţiuni, fie generează activarea unor semnale de atenţionare pe bordurile maşinilor. Iniţiativa are ca principale obiective reducerea numărului de accidente mortale datorate vitezei excesive, care ucid aproximativ 11.000 de europeni anual, precum şi obligativitatea folosirii centurii de siguranţă, măsură ce poate salva cu pana la 10.000 de vieţi în plus pe an.

Citeste despre “Cum plănuieşte UE să reducă numărul de victime pe drumurile publice” pe descopera.ro

A conduce noaptea 3 ore fara pauza este echivalent cu a conduce beat

Este concluzia la care au ajuns cercetatorii de la Universitatea Utrecht, in urma studierii comportamentelor a 14 barbati cu varsta cuprinsa intre 21 si 25 de ani, pentru a intelege cat de tare afecteaza oboseala si intunericul prestatiile la volan ale soferilor.

Atent monitorizati, participantii la teste au fost pusi sa conduca timp de 2, 4 si respectiv 8 ore pe parcursul unei singure nopti, mentinand o viteza constanta de 80 mile orare pe autostrada (130 km/ora) si ramanand in centrul benzii de rulare.

Citeste despre “A conduce noaptea 3 ore fara pauza este echivalent cu a conduce beat” pe descopera.ro

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers