Muzica poate fi creată din impulsuri nervoase

Muzica poate fi creată din impulsuri nervoase

O noua interfaţă creier-computer poate identifica şi traduce impulsurile nervoase din creier în note muzicale.

La fel ca alte interfeţe care permit oamenilor să scrie sau să îşi controleze membrele artificiale cu ajutorul minţii, acest nou sistem vine în ajutorul muzicienilor, dar şi al persoanelor cu deficienţe neuromusculare, precum paralizia.

Pentru a folosi dispozitivul, utilizatorul trebuie îşi pună o cască electroencefalografică (aceasta înregistrează, cu ajutorul electrozilor, activitatea electrică a creierului) şi să se concentreze asupra a patru butoane de pe ecran.

Fiecare buton corespunde unei serii de note muzicale, care vor fi selectate în timp ce utilozatorul priveşte butonul respectiv, creierul producând un model distinct de impulsuri electrice pentru fiecare buton.

E nevoie de puţin timp pentru etalonare; a durat două ore până când o pacientă paralizată, care nu îşi putea mişca decât ochii, a reuşit să emită o notă.

Citeste despre “Muzica poate fi creată din impulsuri nervoase” pe descopera.ro

Pamantul ca un cartof. Cea mai mare gravitatie e in Romania. VIDEO

Cum variaza gravitatia pe Terra? Dupa mai bine de 2 ani de observatie cu ajutorul satelitului GOCE, cercetatorii au venit cu cel mai clar raspuns de pana acum.

Citeste despre “Pamantul ca un cartof. Cea mai mare gravitatie e in Romania. VIDEO” pe stirileprotv.ro

Petreci mult timp pe Facebook? Eşti narcisist şi singuratic, spun cercetătorii

Petreci mult timp pe Facebook? Eşti narcisist şi singuratic, spun cercetătorii

Utilizatorii de Facebook sunt narcisişti, exhibitionişti, extrovertiţi, unii dintre ei având un nivel ridicat de singurătate în cadrul familiei, pe când ce care nu au conturi sunt în general timizi şi scrupuloşi. Asta susţine un grup de cercetători de la Royal Melbourne Institute of Technology.

Cercetătorii australieni susţin ca Facebook-ul amplifică nevoia individuală narcisistă de a te angaja într-un comportament superficial de auto-promovare.

Tracii Ryan şi doctor Sophia Xenos au demonstrat că există o strânsă legătură între tipul personalităţii şi modul în care utilizatorul se foloseşte de Facebook. De asemenea, ei au descoperit o corelare între tipul personalităţii şi durata de timp petrecută pe site.

Tracii Ryan a afirmat că nu toţi utilizatorii acestei reţele sociale sunt narcisişti sau extrovertiţi, dar că au o probabilitate mai mare de a avea aceste trăsături de personalitate. Studiul a fost efectuat pe 1.158 utilizatori australieni ai Facebookului şi 166 persoane care nu au cont pe reţeaua socială, cu o vârstă cuprinsă între 18 şi 44 de ani.

Citeste despre “Petreci mult timp pe Facebook? Eşti narcisist şi singuratic, spun cercetătorii” pe descopera.ro

Japonezii, mai buni în robotică pentru că nu au povara religiei creştine?

Japonezii, mai buni în robotică pentru că nu au povara religiei creştine?

Un cercetător francez a lansat o ipoteză interesantă: japonezii sunt mai toleranţi în ceea ce priveşte roboţii deoarece nu suferă de vinovăţia şi frica provocate religiile de origine iudeo-creştină în ceea ce priveşte conceperea de idoli.

Jean-Claude Heudin, cercetător la Universitatea din Paris, susţine că fragmetnul din Biblie din Ieşirea 20:4 (“Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! “) este cauza pentru care occidentalii consideră crearea vieţii în laborator, sau proiectarea roboţilor, un fel de încălcare a legilor morale.

Aceasta ar putea fi cauza pentru care, de-a lungul timpului, au apărut în cultură personaje precum Frankenstein sau Golem, sau diferite filme horror cu roboţi ca Terminator.

Heudin explică: “În cultura occidentală, prima reacţie în ceea ce priveşte viaţa artificială este negativă, pe când japonezii văd roboţii ca pe nişte potenţiali salvatori”.

Citeste despre “Japonezii, mai buni în robotică pentru că nu au povara religiei creştine?” pe descopera.ro

Muncitori evacuati de la Fukushima din cauza nivelului crescut de radiatii

Conform BBC, radioactivitatea in apa evacuata la reactorul 2 al centralei de la Fukushima este de 10 milioane de ori mai mare decat nivelul obisnuit.

Barele de combustibil sunt probabil avariate, a explicat un purtator de cuvant. Tot el a declarat ca personalul a fost evacuat, in parte. In consecinta, au fost amanate operatiunile de pompare a apei peste reactorul avariat. Aproximativ 500 de tehnicieni, pompieri si militari lucreaza fara intrerupere la Fukushima, incercand sa raceasca reactoarele cu tunuri cu apa si pompe electrice.

Se pare ca nivelul crescut al radiatiilor vine de la unul dintre reactoare, insa nu a fost identificata o scurgere la vreunul dintrele ele. Totusi, la reactorul 2, radioactivitatea din apa evacuata este de 10 milioane de ori mai mare decat atunci cand centrala functioneaza normal.

Citeste despre “Muncitori evacuati de la Fukushima din cauza nivelului crescut de radiatii” pe stirileprotv.ro

Cea mai tare declaratie de dragoste

La noapte dormim mai putin. Romania trece la ora de vara

In noaptea de sambata spre duminica, Romania va trece la orarul de vara. Astfel, ceasurile se vor da inainte cu o ora, iar ora 3.00 va deveni ora 4.00.

CFR Calatori a anuntat ca trecerea la ora de vara nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici intarzieri pentru garniturile aflate in circulatie intre orele 3.00 si 4.00 (ora de iarna). Astfel, 99 de trenuri aflate in circulatie la ora 3.00 vor fi afectate de trecerea la ora de vara, din care 14 au in compunere vagoane de dormit.

Trenurile de calatori vor pleca din statii dupa ora oficiala de iarna pana in noaptea de sambata spre duminica, la ora 3.00, respectiv ora 4.00 de vara. Dupa ora oficiala de vara, trenurile vor pleca din statii conform orelor din mersul trenurilor.

Dupa ce ceasurile vor fi date inainte cu o ora, diferenta dintre ora oficiala a Romaniei si Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. Duminica va fi cea mai scurta zi din an, avand numai 23 de ore.

Citeste despre “La noapte dormim mai putin. Romania trece la ora de vara” pe stirileprotv.ro

Cele mai faimoase săbii din lume

Dintre toate armele albe, sabia a fost fără îndoială cea mai preţuită şi onorată unealtă a morţii. Timp de milenii, sintagma ”Să mori în luptă de sabie” a fost modalitatea preferată de încheiere a socotelilor lumeşti pentru generaţii întregi de războinici din toate colţurile lumii, deoarece se considera că este de departe, cea mai onorantă şi de dorit moarte.

De-a lungul istoriei, personaje de legendă, generali şi războinici desăvîrşiţi, cuceritori de imperii şi lideri militari, cu toţii au folosit săbii de excepţie, multe dintre ele având nume proprii şi o personalitate asemănătoare celui care o mînuia pe câmpul de luptă.

Există o întreagă secţiune a istoriei specializată pe inventarierea şi cercetatea acestor nobile arme.

Să cunoaştem deci, o parte dintre cele mai respectate, temute şi nu în ultmul rînd căutate săbii.

Priviţi-le cu respectul şi teama cuvenită, sunt arme fără pereche care au curmat, unele dintre ele, mii de vieţi omeneşti, şi pe al căror tăiş s-au scurs, cumulat, adevărate râuri de sănge…

Joyeuse

Carol cel Mare sau Charlemagne, fost probabil cel mai important rege francez din istorie. S-a născut în anul 742, fiind considerat unul dintre cei mai admirabili lideri militari de pe Bătrânul Continent. A devenit rege al francilor în anul 782, iar în anul 800 a devenit Împărat peste ce mai rămăsese din Imperiul Roman de vest. În perioada Sfîntului Imperiu Roman, a fost cunoscut şi sub titulatura de Charles I, fiind de fapt fondatorul acestui imperiu. În perioada domniei sale, a reuşit extinderea fără precedent a regatului francilor, tranformându-l într-un adevărat imperiu care cuprindea o mare parte din Europa centrală şi de vest. Charlemagne este considerat drept fondatorul monarhiilor franceze şi germane, precum şi părintele Europei occientale.

Citeste despre “Cele mai faimoase săbii din lume” pe descopera.ro
Read more of this post

Dovada ca a mai existat un alt Pamant, intr-un Univers paralel. FOTO

Aceasta teorie este lansata de un cercetator de la NASA, care a reusit sa demonstreze ca timpul si spatiul nu au “luat fiinta” odata cu Big Bangul, ci universul este ciclic, luand astfel nastere denumirea de “cosmolofie ciclica”.

Conceptul cheie din teoria lui Roger Penrose este acela ca in viitorul apropiat, universul va redeveni ceea ce a fost in moment Big Bangului. Penrose declara ca forma si geometria universului vor fi foarte “fine” in contrast cu forma crestata pe care o are acum.

Continuitatea formelor pe care si-o mentine va permite tranzitia de la sfarsitul acestei eternitati, cand universul se va mari exponential, pana la inceputul viitorului univers, atunci cand va deveni infinit mai mic si va exploda in ceea ce Penrose numeste viitorul Big Bang.

Citeste despre “Dovada ca a mai existat un alt Pamant, intr-un Univers paralel. FOTO” pe stirileprotv.ro

Elizabeth Taylor a murit

Elizabeth Taylor a murit miercuri dimineata la spitalul Sinai-Cedars din Los Angeles. Cauza decesului a fost insuficienta cardiaca, potrivit TMZ.com. Actrita avea 79 de ani.

Purtatorul de cuvant al actritei a confirmat trista veste.

Liz Taylor suferea de insuficienta cardiaca congestiva. Actrita fusese internata in urma cu sase saptamani din cauza problemelor cardiace. Desi suferise mai multe complicatii, starea ei de sanatate se stabilizase si spera sa fie externata curand.

Taylor era bolnava de mai multi ani, iar in 2009 a fost supusa unei interventii chirurgicale pe cord. In 1997, actrita a suferit un atac cerebral, in urma unei operatii de extirpare a unei tumori pe creier si a fost chiar in moarte clinica.

In momentul in care a trecut in nefiinta “era inconjurata de copiii sai – Michael Wilding, Christopher Wilding, Liza Todd si Maria Burton“, a declarat purtatorul de cuvant al actritei, Sally Morrison, potrivit ABC News.

Citeste despre “Elizabeth Taylor a murit” pe stirileprotv.ro

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers